Ilie Dumitrescu (54 de ani), fostul mare atacant al naționalei României, a avut o reacție dură după meciul câștigat de „tricolori” cu Israel în preliminariile pentru EURO 2024.
Echipa națională a României a învins Israelul în Ungaria, scor 2-1, în Grupa I din preliminariile pentru EURO 2024, iar „tricolorii” s-au calificat la un turneu final după o pauză de opt ani.
După calificarea „tricolorilor” la turneul final din Germania, Ilie Dumitrescu a analizat duelul dintre România și Israel de la Felcsut și a scos în evidență forța psihică a elevilor lui Edi Iordănescu și modul în care au reacționat după ce israelienii au deschis scorul.
„Am văzut foarte multe secvențe astăzi, mă uitam la modul în care au acoperit zonele, juca fiecare ca și cum ar fi fost ultima minge. O determinare și un sacrificiu extraordinare. Să începi meciul de la 0-1 e cel mai oribil și cel mai infect mod. A fost o chestie neașteptată.
Băieții ăștia au avut tăria să treacă peste momentul acela. Înseamnă că există un grup unit, există personalitate. Înainte de meci am dat 4-5 nume: am zis că vreau să-i văd pe Răzvan Marin, pe Stanciu, Ianis Hagi și Drăguș. Rațiu a adus un plus pe faza ofensivă, a avut o sarcină grea.
După ce ești față în față cu Vinicius Junior, era clar că nu o să-ți pună probleme Turgeman. A fost relaxat. De un fotbalist știi cum îți dai seama în ce stare e? Îți dai seama după preluare. A fost liniștit, relaxat, capul sus. Ce a făcut la primul gol, senzațional! Toți cei patru s-au ridicat la un nivel extraordinar.
Ianis Hagi e genul de jucător care nu are niciun fel de complex atunci când intră în posesie, indiferent de adversar. Să ne aducem aminte de acțiunea pe care a avut-o cu Germania. Băiatul ăsta dă încredere, acceptă jocul, își asumă, te pune în valoare”, a spus Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER